Cultura poporului român, în preajma sărbătorilor de iarnă, a însemnat dintotdeauna un amestec hibrid între folclorul muzical reprezentativ pentru comunitatea tradiţională şi poezia ceremonial & rituală a colindelor, teatrul folcloric şi elemente de factură laică, reprezentări dramatice ale unor scene biblice iar, mai nou și din păcate predominant, scene din epoca modern-consumistă. Colinda a dispărut de pe ulițe și de la geamurile gospodarilor și s-a mutat în sufragerie, la televizor. Încurcăm cântecele de iarnă moderniste cu colindatul strămoșesc. Nu știm că avem în patrimoniu sute de colinde de război, de pețit, de veste bună, din care putem alege după sufletul nostru. Cântăm tare și peste tot despre brad, despre mese îmbelșugate și clopoței. Iar copiii noștri îi aduc "decât" ode lui Moș Crăciun. Se pierde ritmul autentic, naturalețea și firescul, dezvoltându-se o latură comercială. Tocmai de aceea obiceiul colindatului trebuie așezat pe locul ce i se cuvine, respectat și reînviat. Trebuie, musai, să începem să investim ca să păstrăm vie această tradiție, care a intrat de curând în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității!